O zi obişnuită în Bucureşti. Renunţ la comoditatea deplasării cu maşina şi mă decid să fac un tur al capitalei prin intermediul mijloacelor de transport în comun, fie ele ale RATB sau ale Metrorex.
Prima opţiune este autobuzul 368. Urc tacticos, perforez biletul şi ocup un loc lângă geam, să pot “admira” priveliştea în toată splendoarea ei. Inevitabil, cad aproape instantaneu pe gânduri, nu pentru mult timp însă, căci o voce piţigăiată de femeie între două vârste mă smulge din visare:
“M-au bănănăit ăia de la gaze ieri toată ziua de nu mai ştiam unde mi-e capul, şi pe deasupra mi-a mai pus capac şi o martaloagă de la ghişeu, o proastă de mall, ce mai…”. Evident, esenţa mesajului mi-a scăpat, dar am pus neînţelegerea acestuia pe seama visării mele. Staţie. Trei puşti urcă scara autobuzului şi se aşează în spatele meu, înghesuiţi pe o banchetă de două locuri. “Abia se mişcă trocariciul ăsta”, rosteşte cel ce părea a fi şeful grupului. “eu am zis să luăm metroul. Cu mobra asta, mai salcâm cu viteza.”, îl completează al doilea. “Om merge noi moca, dar aşa nu putem să fim şi noi metrousexuali.” şopteşte timid cel de-al treilea. “Tu oricum ai mufă de etnosexual”, îi răspunde cinic şeful. “Eu am o târşă în mine să nu ne prindă hingherii…” , revine în dialog al treilea puştan. “Hai frate, parcă eşti intergalactic.” îi da lovitura decisivă şeful. “Ia uite la ăla ce messenger style are” continuă dialogul celor trei. Nu mă obosesc să văd despre ce era vorba şi renunţ la călătoria deja mult prea obositoare pentru creierul meu.
Cobor la Eroilor (mai bine zis Erorilor, dar asta e altă poveste), şi îmi caut liniştea în viteza nebună a metroului. Degeaba. Alte figuri, alte dialoguri desprinse parcă dintr-un film SF. “O fi ea frumoasă, dar sigur e degeţoaică”.”Tu vorbeşti mă, crezi că nu ştim că eşti câinele lu’ Vlad?”. “Am văzut că e rost de cafteală, aşa că m-am tirat cât de repede am putut.”. “N-am putut coborî din metrou. O bafancă stătea fix în uşă.” “Hai pa, să fii bamboocha!” “Eu cred că ăla e belgian, se uită prea penal la copilul ăla.” “E cam albastră situaţia, băieţi. Eu zic că e cazul s-o uşchim. Mergem într-un bar de negri, radem un pokemon şi după aia mai vedem.”
Revin pe stradă şi o iau agale pe jos. Să-mi fi găsit aşa liniştea? Nici vorbă… “fă flotări în altă parte, fleancă, fripturist, lacrima boului, pantofar, plutitor, năvleg, ochios, să fie într-un ceas cu cuc, …, …., ….” Mă simţeam de parcă aterizasem pe vreo planetă extraterestră, cu o populaţie ce comunică într-un limbaj asemănător limbii materne.
Mă urc într-un taxi şi mă refugiez în mica mea garsonieră. Deschid calculatorul şi încerc o căutare pe internet a câtorva cuvinte dintre cele ale căror înţelesuri îmi scăpaseră. Surpriză, le-am găsit pe toate, cu explicaţii şi exemple, şi încă multe altele pe lângă ele, aproape 4000 de astfel de cuvinte, să le zic cel puţin ciudate.
Dacă sunteţi curioşi de traducerea a ceea ce am auzit eu, încercaţi dictionar urban. E chiar interesant şi vă poate fi de folos într-o bună zi.

Your response: